Anul 2014, anul valorilor europene

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) crede că responsabilitatea oferirii soluțiilor pentru redresarea Europei revine politicienilor care cred în destinul Uniunii Europene (UE), iar acestea trebuie să se bazeze pe valorile și libertățile fundamentale. În contextul pregătirilor pentru alegerile europene, deputatul european consideră că anul 2014 trebuie să fie anul valorilor europene.
“Responsabilitatea oferirii soluțiilor ne revine nouă, celor care credem în viitorul UE, a unei noi Europe, care să pună cu adevărat interesele cetățeanului în prim plan, în care politicienii să devină mai sinceri și mai responsabili în fața electoratelor, în care tradiția să-și ocupe locul cuvenit, iar între valorile europene respectul demnității umane să fie în centrul tuturor politicilor și acțiunilor”, a afirmat Iuliu Winkler, miercuri, la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri cu un grup de vizitatori din Ungaria, Transilvania și Voivodina.
În contextul în care în întreaga Uniune se simte deja febra pregătirilor pentru alegerile europene din luna mai, a arătat deputatul european, sunt destui analiști care prezic un avans important al forțelor eurosceptice și antieuropene, xenofobe, antisistem și extremiste care se bazează pe efectele dramatice ale crizei globale asupra multora dintre economiile și societățile statelor membre.
Potrivit lui Winkler, lipsa locurilor de muncă, perspectivele întunecate la nivel individual, dar și la nivelul familiilor care suferă de pe urma efectelor crizei duc la accentuarea unui curent pesimist și la înflorirea euroscepticismului. În opinia sa, aceste tendințe sunt influențate puternic de discursul demagogic și populist pe care mulți politicieni îl aleg, încercând să profite de nemulțumirea europenilor, fără a oferi însă soluții pentru ieșirea din criză.
“Ca politician maghiar din Transilvania cred că o Europă nouă este casa comună în care comunitatea noastră își poate păstra valorile, își poate educa noile generații în spiritul acestor valori, ca o comunitate egală în drepturi cu toate celelalte comunități europene. Noi, cetățenii din Europa Centrală și de Est, vedem că, din nou și din nou, reapar declarații xenofobe, cel mai nou asemenea puseu fiind legat de deschiderea totală a pieței muncii în UE pentru cetățenii României și Bulgariei. Resping cu hotărâre orice încercare de a împărți europenii în categorii distincte în funcție de țara lor de proveniență. Cred că orice asemenea apel, pe lângă faptul că ne jignește pe noi toți, este și o încălcare a libertăților fundamentale pe care Uniunea le-a instituit, dintre care libertatea de circulație este cea care mai prețioasă pentru fiecare dintre cetățenii europeni”, a spus deputatul european. El a declarat că populismul și demagogia trebuie respinse, iar valorile europene trebuie să primeze. “Trebuie să respingem populismul și demagogia indiferent de unde vin ele, și cred că ne putem pregăti cel mai bine pentru alegerile europene considerând anul 2014 anul valorilor europene. Europa are, astăzi, multe cusururi. Pentru noi, maghiarii ardeleni, multe sunt motivele de nemulțumire, dar numai crezând în valorile europene, și așezând aceste valori fundamentale mai presus de interesele de moment, putem să înfăptuim deplina noastră egalitate cu toți ceilalți cetățeni europeni”, a subliniat Iuliu Winkler.